colaps oniric

Colaps Oniric

Coperta Ultimul Vis

Cu doi an în urmă, am publicat în mediul virtual un roman. Se numea Ultimul Vis. L-am publicat pe site și pe amazon ca ebook și apoi am fost primul meu cititor.  Ce am descoperit?

Povestea nu era într-o formă suficient de matură și formatul virtual mi se părea fals ca un self-help book pe care îl poți citi în 5 minute.

Era povestea unei companii dintr-o lume diferită, înțesată de indicii. Citește mai mult

fifth_wave

One line review (with spoilers)- The 5th Wave

Al cincilea val – unde extratereștrii
trimit copiii să lichideze oameni pentru că după patru valuri au rămas fără buget de invazie.

*

The 5th Wave – more like 5 most famous young adult movies meshed together.

Featured image from: sickeningicons.tumblr.com/

 

last-witch-hunter-featured

One line review – The Last Witch Hunter

Ultimul vânător de vrăjitoare nu prea are chef să vâneze vrăjitoare.

Ultimul vânător de vrăjitoare este blestemat să fie, de fapt, primul și singurul vânător adevărat de vrăjitoare.

The Last Witch Hunter – un fel de combinație între Men in Black și The Seventh Son.

Featured Image: http://www.traileraddict.com/the-last-witch-hunter/poster#!4

golden-gift

Provocare

A.S. – Provocare: ia cartea pe care o citești acum / cartea preferată / cartea care îți e la îndemână. Transcrie prima propoziție. Pornind de la ea, scrie o poveste.

Glasul de la telefon părea tăios și poruncitor, dar n-am înțeles prea bine ce a spus; pe de o parte pentru că eram doar pe jumătate treaz și pe de altă parte fiindcă țineam receptorul invers la ureche.

— Vreau să ridici pachetul de pe strada Smârdan, acolo la colț cu Rozelor, în spatele gardului vișiniu. Astăzi la ora nouă fix. Nici mai mult, nici mai puțin. Viața mea depinde de tine.

Am ascultat în liniște. Nu prea am înțeles mare lucru.

— Cu cine vorbesc? am întrebat.

— Cu cine vorb…? Incredibil, tu crezi că am chef de glume? Mă vor omorî dacă nu e livrată la timp. Ai înțeles?

— Ascultă, nu te cunosc, cred că e greșeală…

— Viorel la telefon?

— Da, am spus reticent.

— Numărul se termină cu 374?

— Da, spun aproape în șoaptă și îmi întorc într-un final telefonul în poziție normală.

— Atunci ia pachetul… Ești ultima mea șan…

Pauză. Un singur bip care mi-a arătat că s-a terminat convorbirea.

Am deschis ecranul telefonului și m-am uitat la oră. Citește mai mult

nude-darkness

Călătoria inițiatică 001

O nouă categorie: Fantasmagoria
Timp: Aici
Loc: Nesemnificativ
Perspectivă: Subiectivă
Mesaj: Contradictoriu

Am scris odată un eseu pentru umanitate în care apăram valorile sacre ale așa-zise umanități, în ciuda tuturor exemplelor care demonstrau contrariul. Nu am de gând să fac asta. Nu am de gând să fac nimic. Asta nu e o analiză, nu e un jurnal, nu sunt gânduri aruncate pe hârtie (electronică), este pur și simplu fantasmagorie. Orice ai înțelege, ăsta e mesajul tău, nu al meu. Eu sunt doar cel care face introducerea.

*

E un copil al destinului. Chiar dacă nu crede, chiar dacă se revoltă. Și îl privim cum suferă. Și ne place. Pentru că noi suntem Observatorii și ne bucurăm de succesele lui. Dar nu prea multe, că altfel devine plictisitor. Și vrem, din nou, să vedem cum suferă… chiar dacă el e un copil al destinului.

Ce înseamnă să ai timp? Îi ating pielea și o simt înfierbântată. Nu e decât o iluzie dar e iluzia noastră. Suntem ca unul și ne înțelegem prin gesturi. Îi sărut lobul urechii și trec mai jos. Mă opresc deasupra buzelor care nu sunt chiar roșii, ci așa cum îmi plac, fragede, moi. Îi simt răsuflarea care mă cere și trec mai departe. Nu merită sărutul meu… nu încă. Citește mai mult

stars

Focurile care ard puternic se mistuie repede. Și apoi vine frigul. (1)

(Rândurile de mai jos sunt în primul rând ficțiune (din seria Schițelor). Și un omagiu adus victimelor și eroilor de la Colectiv…)

Am plecat când au început să arunce cu foc. Ce naiba se întâmpla acolo? Cum a pornit totul? Parcă viața e sortită tot timpul unei pierderi, unei pierderi ce se pierde în spirală printre alte mii de gânduri seci ce dor ca mii de ace.

Am ajuns seara. Nu știam pe nimeni și lumina se strecura fără putere printre firele fine de praf. Am văzut doi puști râzând pe marginea drumului. I-am întrebat ceva, nu mai știu ceva. Tot ce știu e că în clipa următoare m-au tras înăuntru, pentru că acolo era „marfă”. Și trebuia ca eu să văd asta. Nu știam pe nimeni, nu aveam nimic de pierdut. Am intrat după ei.

Înăuntru era întuneric dar două mingi albe ca niște stele luminau difuz interiorul. Erau plasate într-un capăt și altul al sălii lungi, aproape dreptunghiulare. Undeva, la mijlocul unui perete era plasată o scenă prea mică pentru acel local.

O fată m-a apucat brusc de mână și m-a tras după ea.

— Vino mai aproape, măi!

Păr negru, până la umeri, tăiat în zig-zag la capăt. Era unul dintre puștii care că invitaseră înăuntru

— Unde suntem? o întreb.

Nu-mi răspunde. Probabil nu aude. Se oprește și îmi indică către scena cu arătătorul întins.

— Super tare, nu?

Nu apuc să zic nimic că fuge de lângă mine și rămân cu privirea ațintită spre scena unde patru oameni cântă. Formație clasică, chitară, tobe, bas, voce. Muzica nu o sesizasem dar acum mă lovește în plin de parcă sunt lângă un difuzor imens. Încep să mișc un picior pe ritm pe blues electronic. Mă uit în jur și zâmbesc. Un difuzor imens îmi șoptește cântece în stânga mea. Nu-i văd pe puștii care m-au adus înăuntru. Ce-i de făcut? Mă întorc spre dreapta mea și întreb pe oricine e dispus să-mi răspundă:

— Cine cântă?

Un băiat slăbuț, să nu fi împlinit încă 18 ani, se uită speriat la mine.

— Cee? țipă.

Repet întrebarea.

Dă din cap în semn că a înțeles. Și apoi zice ceva. Citește mai mult

Ireversibil

Un proiect mai puțin ambițios decât primul (mai multe detalii în secțiunea Cărți) este în lucru. Cartea se numește Ireversibil și va fi o colecție de povestiri publicate în diverse forme, de-a lungul timpului.

Coperta este pregătită, lucrez la conținut.

În funcție de niște circumstanțe care nu țin de mine, cartea va fi publicată ori în intervalul iulie-august, ori după luna noiembrie al anului curent.

cover_page